Despre piatra
Alegerea pietrei dupa destinatie
1. Cum aleg piatra pentru spatii umede (bai, cabine dus, fundatii, subsoluri, terase, spatii publice etc)
Pentru placari de pardoseala sau perete poti alege placi de granit, ardezie, marmura sau travertin de diverse dimensiuni, ultimele doua fiind recomandate si pentru blaturi. Pentru pardoseli se recomanda finisaj nepolisat, care impiedica alunecarea. Placarile din spatii umede trebuie supuse tratamentelor de impermeabilizare.
Recomandare: nu uita hidroizolatia!
2. Cum aleg piatra pentru bucatarie
Placile pentru pardoseala trebuie sa fie rezistente la trafic si pete dar totodata si usor de curatat si intretinut. Se recomanda toate tipurile de piatra cu absorbtie redusa de apa (rocile metamorfice – marmura, ardezia, cele magmatice – granitul si anumite varietati din travertin). Finisajul: daca este polisat se intretine usor dar poate deveni alunecos, finisajul mat ofera siguranta mai mare, dar costurile de mentenanta sunt ceva mai ridicate. Peretii se pot placa cu piatra de porozitate redusa. Blatul de bucatarie se recomanda sa fie executat din granit polisat daca este folosit ca blat de lucru si din marmura, travertin sau ardezie daca iei masa pe el.
Recomandare: pentru contrablat foloseste piatra polisata!
3. Cum aleg piatra pentru camera de locuit (living, dining, dormitor, hol)
In camerele de locuit piatra se monteaza sub forma de placari verticale si orizontale dar si ca accent. Pentru pardoseli se recomanda placile mari, mai elegante si mai usor de intretinut. Orice piatra naturala se poate monta pe pardoseala; finisajul poate fi polisat, mat, periat. Pentru pereti se aleg mai ales marmura si travertinul. Accentele se realizeaza din piatra cu finisaje speciale (scapitat, buciardat, antichizat, sablat) dar si cu mozaic. Pentru efecte deosebite se recomanda panelurile.
Recomandare: schimba fata living-ului cu ardezia flexibila!
4. Cum aleg piatra pentru fatada
Sunt 3 tipuri de fatade: zidarie din piatra; zidarie din beton/caramida placata cu piatra; fatade ventilate.
Pentru peretele exterior din piatra naturala se alege piatra poligonala cu dimensiuni si forme neregulate. Pentru placari cel mai des se aleg marmura, ardezia si travertinul, placi cu lungime libera sau paneluri. Finisajul este de obicei special (scapitat, buciardat, sablat, periat). Se mai foloseste caramida decorativa. Fatade ventilate – se folosesc placi de dimensiuni mari, montate pe structuri metalice sau ancorate direct pe perete. Orice tip de piatra cu finisaj cu porozitate scazuta (marmura, ardezie, granit). Necesita impermeabilizare cel putin pe fata expusa.
Recomandare: pentru fatade ventilate foloseste placi rectificate!
5. Cum aleg piatra pentru pavaj exterior
Placarile exterioare se realizeaza cu placi din orice tip de piatra naturala in functie de trafic si conditiile de mediu. Pentru trafic pietonal se folosesc placi cu grosimea incepand cu 1.5 cm; daca traficul este mare se foloseste piatra cu grosimea de 3 cm. Pentru trafic auto se utilizeaza piatra cubica din granit, sandstone, ardezie cu grosime variabila.
Recomandare: pentru trafic auto intens monteaza piatra cubica cu grosime de minimum 10 cm!
6. Cum aleg piatra pentru piscina
Piatra naturala pentru piscine poate fi granit, travertin, ardezie, limestone, marmura, dar si piatra sinterizata, cu conditia sa aiba absorbtie de apa cat mai redusa (ex: granit 0.4-1.5%, marmura 0.5-2%) si finisaj nepolisat (fiamat, periat, antichizat). Se recomanda placi mari cu grosimea de 1.5-2 cm.
Recomandare: nu lasa apa sa stagneze pe suprafata la sfarsitul zilei!
7. Cum aleg piatra pentru socluri
Soclurile din piatra naturala sunt rezistente si durabile. De regula se executa din piatra poligonala sau placi cu lungime libera. Orice tip cu porozitate redusa (granit, marmura, ardezie, varietati din travertin). Daca soclul este executat direct din piatra naturala se alege cea cu rezistenta la compresiune cea mai buna.
Recomandare: nu uita hidroizolatia!
8. Cum aleg piatra pentru spatii adiacente exterioare (terase, balcoane neacoperite)
Placarile de exterior sunt supuse ciclurilor climatice. Pentru pardoseli se alege orice tip de piatra de grosime de la 1.2 cm, in functie de trafic. Finisajul este mat, fiamat, periat, antichizat, rezistent la alunecare. Pentru pereti se poate folosi orice tip de piatra si orice finisaj. Se recomanda impermeabilizarea.
Recomandare: pentru montaj foloseste doar adezivi elastici!
9. Cum alegi piatra pentru pardoselile aparente
Pardoselile aparente se executa din placi de dimensiuni mari si forma patrata sau dreptunghiulara. Unul dintre indicatoare este numarul de ploturi de folosit. Exemplu: o suprafata de 60 mp (10 m x 6 m) cu granit Rosa Porino fiamat 60×60 cm necesita 198 ploturi, iar Padang Dark fiamat 60×40 cm necesita 288 ploturi. La placi de 40×40 cm ar fi 256 buc. Deci placile patrate sunt mai rentabile decat cele dreptunghiulare (in functie de nr de ploturi de utilizat).